Eu? As compara inima cu un labirint. Fiecare zice ca are povestea lui de dragoste, dar in perspective mea, mereu e acelasi traseu, se repeta acelasi ciclu, la nesfarsit, si de aceea nu poti zice ca ai avansat: esti tot tu, parcurgand acelasi traseu, persoana datorita careia il strabati e diferenta. Totul incepe de la simpatie, o atractie nu neaparat fizica, poate fi chiar psihica. Si asa incepe traseul… in cel mai fericit caz nu se termina totul brusc, deci incetul cu incetul sentimentele incep sa apara. De la simpla atractie, cresc, mai incet sau rapid, depinde de persoane desigur se concretizeaza tot ceea ce simte persoana implicata.
Frica si timiditatea, sau lipsa experientei, fac situatia mult mai dificila. Pur si simplu incepi sa tii la persoana respectiva, si te raneste indiferenta, un comentariu urat, ignorarea, dor atat de tare... si probabil in acele momente te gandesti:”de ce sufar?” raspunsul, daca nu e evident, am sa ti-l dau eu. Pentru ca iti pasa de acea persoana mai mult decat orice. Nu vei putea schimba ce simti, si continui sa mergi pe traseu...apar lacrimi de fericire sau tristete, dar inca nu renunti pentru ca ceva din interiorul tau inca iti spune ca va fi bine, candva. Si inca mergi... treci prin lucruri grele si te simti extrem de singura, si te gandesti la el si te uiti la telefon si speri sa sune, speri sa simta ca ai nevoie de cineva. Si plangi iar cand vezi ca nu se intampla nimic. In astfel de momente e ciudat, ciudat faptul ca nu renunti, si nu stiu daca e bine sau rau, pur si simplu nu o faci.
Trece timp si inca mergi pe traseu, fluturasi in stomac cand il vezi, tremuratul vocii, al picioarelor...fantastic. vrei sa zici ceva dar iar nu poti..ceva te opreste. E interesanta acea stare de bine. Nu sa intamplat nimic concret dar esti fericita la simplul zambet, la o simpla imbratisare. Dar inca mergi pe traseu.
Lucrurile se imbunatatesc nu? Zambeste mai des cand te vede, iti povesteste lucruri pe care nu le stiai si care ti se par de vis. Simti o conexiune.
Dar inca esti pe traseu, increzatoare ca urmeaza o relatie, probabil de lunga durata. Si chiar daca nu te gandesti la relatie, cel putin la o intalnire iti sta capul. Si inca esti pe traseu...inca urci
Intrun final ajungi in varf, pentru ca ai raelizat ce tiai propus si nu mai esti singura, sau pentru ca simti atat de multa iubire in tine incat iti face rau sa nu o poti impartasi. Ideea e ca si daca iese bine si daca nu iese bine se ajunge la un regres din punct de vedere sentimental. Difera doar perioada de timp si gestionarea acesteia. Regresul e dureros, e greu pentru ca te intorci prin tot ce ai trecut, si revezi fiecare moment, si acum doare, doare mult mai tare pentru ca ai pierdut increderea in tine.
Te-ai intors pe contur si hoinaresti incet spre locul unde inima se rupe, acel loc pustiu unde amintirile iti fac rau. Te afunzi in el incet, probabil asta doare mai tare, faptul ca te afunzi incet si amintirile te lovesc tare.
La ce am vrut sa ajung? la locul unde ruptura atinge iar conturul. Acesta simbolizeaza noul inceput. Inceputul unui nou traseu.... inceputul unui sfarsit inevitabil care va duce la un alt inceput.
Iubirea este cel mai frumos lucru, depaseste ratiunea si motivele.. nu cer sa intelegeti nimic din ce am scris mai sus.
Nu e necesar sa intelegeti...simtiti doar.
